FMI, avertisment dur pentru economia noastră: România va avea cea mai mare inflație din UE și în următorii ani

FMI, avertisment dur pentru economia noastră: România va avea cea mai mare inflație din UE și în următorii ani
Publicat: 15/06/2018, 18:29

De altfel, rata anuală a inflației a României, împreună cu cea a Ungariei, vor fi cele mai mari din toată Uniunea Europeană în acest interval de timp și vor fi, totodată, singurele care vor atinge – sau vor trece – pragul de 3%.

Doar unele state din spațiul extracomunitar vor avea inflații mai mari decât România, state precum Belarus (între 5% și 6%), Ucraina (între 5% și 8%), Federația Rusă (între 3,4 și 4%) sau Republica Moldova (între 5% și 5,4%).

În același timp, alte state din UE vor avea rate ale inflației de 2,5% (Polonia), între 1% și 1,8% (Croația), între 1% și 1,7% (Grecia) sau între 1% și 1,3% (Italia).

Estimările FMI sunt aproape identice cu cele ale Băncii Naționale a României (BNR), care au mers însă doar până în prima parte a anului 2020. BNR a estimat pentru intervalul trimestrul I 2019 – trimestrul I 2020 o rată a inflației de 2,9 și 3%.

În prezent, rata inflației se situează la 5,4% fiind deja cea mai mare din Uniunea Europeană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×